Schema firmelor și interpușilor lui Nichiforciuc care a preluat cariera de piatră de la Micăuți
Numele liderului din umbră a PDM, Eugeniu Nichiforciuc apare tot mai des în jurul . Mai exact este vorba despre o serie de firme la care are conexiune atât deputatul, soția sa, cât și partenerii de afaceri.
Nordnews.md scrie că Nichiforciuc, potrivit declarației de avere și interese personale pentru 2019, deține cota parte de 50% dintr-o afacere (S.R.L. KIPPER TRANS) în domeniul „extracției substanțelor minerale utile”. Celelalte 50% sunt deținute de Zastavnițchi Vladimir, care la rândul său, deține 50 % din firma S.R.L. CALCARPROD. În cadrul aceleiaşi companii, jumătate din capitalul social este deținut de omul de afaceri, Radcenco Serghei, care în anul 2019, conform platformei idno.md a stat în spatele preluării carierei de piatră de la Micăuți, condusă în prezent de Alass Ruslan, administratorul companiei Societatea cu Răspundere Limitată RIVALASS, la care a figurat ca fondator Andronachi Tudor, tatăl deputalului PD, Vladimir Andronachi. În același timp, numele lui Alass Ruslan apare într-o investigație anticoruptie.md, conform căreia acesta, în 2016, ar fi finațat campania prezidențială a candidatului Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă.
Mai jos puteți vedea schema companiilor lui Nichiforciuc care interacționează cu cele ale deputalului PD, Vladimir Andronachi și cariera de piatră de la Micăuți:
Recent Eugeniu Nichiforciuc a respins informațiile publicate de Deschide.MD despre faptul că o parte din modificările legislative pe marginea cărora Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, ar fi în interesul acestuia. Parlamentarul spune că niciodată nu a avut afaceri în domeniu extragerii minereurilor.
„Eu niciodată nu am deținut licență de extragere a minereurilor. Niciun jurnalist nu a verificat din ce se plătesc impozitelor firmele respective. Firmele de care se vorbește oferă servicii de transport, materiale de construcții, nu minereuri”, a precizat deputatul.
Modificările legislative pentru care Guvernul condus de Ion Chicu și-a asumat răspunderea dar care au fost anulate de către Înalta Curte veneau la țanc unor deputați democrați. Mai bine zis, parlamentarul Eugeniu Nichiforciuc, care controlează afaceri în domeniul extracțiilor, urma să se bucure din plin de „pachetul anticriză” adoptat de Executiv. Mai exact, conform „rectificărilor”, taxele pentru extragerea minereurilor urmau să fie diminuate semnificativ.
După CCM a anulat legea princare Chicu și-a asumat răspunderea, prim-ministrul a scris azi dmineață pe pagina sa de Facebook că Guvernul va prezenta în această săptămână un nou proiect de angajare a răspunderii în fața Parlamentului.
Printre modificări se regăsește și modificarea care se referă la impozitarea industriei extractive după volumul fizic al materiei extrase - nu după valoarea indicată în acte.
Detalii: Chicu nu renunță. Pregătește reangajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului