PLDM, despre noua componență a Consiliului de Securitate, propusă de Dodon: O abordare corectă
Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat, Iurie Țap, este de părere că excluderea de către Igor Dodon a liderilor partidelor parlamentare din componența Consiliului Suprem de Securitate ar fi un pas corect și legal.
„CSS trebuie să fie reprezentat de instituțiile statului, nu de reprezentanții partidelor. Consider că abordarea lui Igor Dodon este una corectă și absolut legală. Spre regret, anii precedenți președintele și Parlamentul interpretau normele juridice cum au dorit, de aceea am avut pe unii lideri politici în componența Consiliului”, a declarat deputatul.
Deputatul liberal, președintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Roman Boțan, i-a solicitat lui Dodon să se documenteze atunci când va decide să aprobe noua componență a Consiliului de Securitate.
„Conform legislației, din componența Consiliului vor face parte președintele Parlamentului, prim-ministrul și președintele Comisiei securitate națională, pe care am onoarea să o conduc. Dacă vorbim de participarea la CSS a liderilor partidelor parlamentare vreau să spun că din câte cunosc, fostul președinte a considerat oportun participarea lor la ședințele Consiliului pentru că ei reprezintă o bună parte a cetățenilor”, a declarat deputatul.
Amintim că Igor Dodon a declarat ieri în cadrul dialogului cu presa că „nu este corect când președinții partidelor parlamentare sunt membri al Consiliului Suprem de Securitate”.
„Sper că după revenirea de la Bruxelles va fi aprobată noua componență a Consiliului din care vor face parte doar reprezentanții instituțiilor, conform legii. Niciun fel de lider al partidelor parlamentare. Au fost acolo și Marian Lupu și Mihai Ghimpu. Ce au ei cu Consiliul?”, a declarat ieri șeful statului.