Igor Dodon pleacă azi la Bruxelles unde, pe parcursul zilelor de 6-8 februarie, va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni și din cadrul NATO. Șeful statului va fi însoțit de 10 persoane, printre care consilieri, ambasadori, un viceministru de Externe, ofițeri de pază, fotograf și un cameraman.

Așteptăm definitivarea programului, după care vom veni cu un comunicat la subiectul agendei domnului Președinte”, a declarat pentru Deschide.MD ofițerul de presă al Președinției, Carmena Lupei.

Deschide.MD va urmări vizita președintelui Dodon la Bruxelles și va informa despre întrevederile ce vor avea loc.

Amintim că aceasta este a doua vizită oficială a președintelui Igor Dodon, prima fiind la Moscova. La întrevederea sa cu președintele rus, Vladimir Putin, șeful statului a declarat că PSRM va câștiga alegerile parlamentare din 2018 și intenționează să anuleze Acordul de Asociere cu UE, semnat de Republica Moldova în anul 2014.

Igor Dodon a mai declarat că intenționează să semneze un memorandum de colaborare cu Uniunea Eurasitică, care nu va fi în contradicție cu alte acorduri semnate de Republica Moldova. Președintele moldovean l-a rugat pe Putin să primească Republica Moldova în calitate de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice.