Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar putea fi denunţat ca urmare a unui eventual referendum sau a alegerilor parlamentare, a declarat astăzi Dodon în cadrul întrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. El a propus, totodată, lansarea negocierilor trilaterale Uniunea Europeană-Republica Moldova-Federația Rusă în problema comerţului.

Dodon a menționat că restabilirea relațiilor cu Federația Rusă este vitală pentru Republica Moldova. El a cerut UE asistență în investigarea fraudei miliardelor din sistemul financiar-bancar și a mulțumit pentru sprijinul financiar record, acordat Republicii Moldova în ultimii 8 ani.

Am avut o întrevedere cu dl Donald Tusk, președintele Consiliului European. Am făcut un schimb de opinii cu privire la situația curentă și nemijlocit relațiile dintre UE și Republica Moldova. Am menționat că, deși prognozele cu privire la dezvoltarea țării noastre după semnarea Acordului de Asociere cu UE erau foarte optimiste, în realitate, după doi ani de implementare, situația în țară s-a înrăutățit. Aici mă refer atât la indicatorii macroeconomici, calitatea vieții cetățenilor, indicii de percepție a corupției, dar și la independența instituțiilor și libertatea mass-media”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Dodon a mai spus că nu renunţă la ideea anulării Acordului de Asociere RM-UE.

Am reiterat faptul că dacă în rezultatul alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate, ori în cadrul unui eventual referendum, se va decide că Acordul de Asociere cu UE trebuie anulat, eu, în calitate de președinte, voi da curs acestei inițiative. Am atenționat asupra faptului că scăderea încrederii în instituțiile UE, dar și încrederea celor care și-ar dori o integrare cu UE, de la 68% în 2009 - la 38% în 2016, se datorează atât proastei guvernări în această perioadă, cât și dublelor standarde cu context geopolitic, pe care le-au aplicat oficialii europeni în raport cu tot ce s-a întâmplat în acești ani la Chișinău”, a mai menționat șeful statului.

Dodon a criticat și modalitatea de acordare a sprijinului financiar din partea UE.

Pe de altă parte, am mulțumit pentru sprijinul financiar record, acordat țării noastre în ultimii 8 ani, dar am exprimat și regretul privind faptul că această asistență nu a dus la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Am specificat că, acum, pentru Republica Moldova este vitală restabilirea relațiilor cu Federația Rusă și, în context, am propus inițiativa lansării negocierilor trilaterale UE, Republica Moldova, Federația Rusă în problema comerțului. În altă ordine de idei, așa cum am solicitat la Moscova, am făcut-o și la Bruxelles: am cerut asistență în investigarea fraudei miliardelor din sistemul financiar-bancar, mai ales că toate acestea s-au întâmplat după semnarea Acordului de Asociere. Am vorbit despre faptul că reformele, la Chișinău, în mare parte sunt mimate, deși este necesară voință politică pentru reformarea, în primul rând, a instituțiilor de drept, a sistemului de justiție, a procuraturii”, a anunțat el.

Amintim că aceasta este a doua vizită oficială a președintelui Igor Dodon, prima fiind la Moscova. La întrevederea sa cu președintele rus, Vladimir Putin, șeful statului moldovean a declarat că PSRM va câștiga alegerile parlamentare din 2018 și că intenționează să anuleze Acordul de Asociere cu UE, semnat de Republica Moldova în anul 2014.

Precizăm că acum două săptămâni prim-ministrul Pavel Filip a observat că afirmaţiile lui Dodon privind renunțarea la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană rămân doar declarații la nivel politic și că atât Guvernul, cât și majoritatea Parlamentară se axează pe calea europeană.
Guvernul nu va accepta în niciun fel așa ceva. Acest acord este unul din pilonii noștri strategici, pe care se bazează Guvernul. Avem regim liberalizat de vize, avem un acord de finanțare macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro și, dacă cetățeanul simplu nu a simțit aceste investiții ale UE, nu este vina Uniunii Europene, dar a administrației de la Chișinău”, a declarat anterior premierul.