FOTO // Dodon și fostul Șef al Armatei, Igor Gorgan, au sărbătorit 23 februarie la Ambasada Rusiei
Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a organizat la 22 februarie o recepție prilejuită de Ziua Apărătorului Patriei, iniţial Ziua Armatei Roşii. La eveniment au participat – alături de reprezentanţi ai admistraţiei ilegale de la Tiraspol – preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi fostul şef al Statului Major al Armatei Naţionale, Igor Gorgan, în uniforma sa de general.
Ai noştri – şeful statului şi generalul, însoţiţi de fostul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc – au benchetuit alături de următoarele mărimi transnistrene: ministrul Apărării, Oleg Obrucikov, ministrul de Interne, Ruslan Mova, ministrul de Externe Vitali Ignatiev, șeful statului major al regiunii separatiste Serghei Gherasiutenko, copreședintele Comisiei Unificate de Control din partea Tiraspolului, Oleg Beleakov şi o seamă de ofițeri din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse. Autoritatea legitimă Dodon s-a lăudat, între două înghiţituri (sau două eforturi de deglutiţie, spre a fi mai pe înţelesul consilierului său Ceban) că va face tot ce-i stă în puteri (şi, judecând după fumul pe care l-a produs acasă, la Moscova şi în Occident, îi stă nu şagă!) pentru a declara ziua de 23 februarie drept zi oficială în Republica Moldova. Aferim, că altceva nici nu ne mai trebuie, avem di tăti, vorba „Planetei Moldova”!
------------------În martie 2016, ministrul Apărării de atunci, Anatol Șalaru , a cerut guvernului și președintelui Timofti să semneze decretul cu privire la demisia şefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, pentru scăderea nivelului de disciplină în armată, delapidări de fonduri și promovarea rubedeniilor acestuia în Armata Națională.
„Nu este vorba doar de disciplină, dar şi de delapidări, nănăşism şi cumătrism. Sunt mai multe momente care au stat la baza solicitării de demitere a şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale”, a subliniat atunci Șalaru.
--------------------În replică, Gorgan l-a acuzat pe Șalaru că ar vrea să aducă la conducerea Marelui Stat Major o persoană apropiată şi a mai spus că fostul ministru ar fi căutat foloase financiare de pe urma demisiei sale.
Încercuit este Igor Gorgan, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale.