Membrii Partidului Nostru sunt chemaţi la un protest în susţinerea colegului lor, Nicolae Haico, care a candidat al 29-lea pe lista formaţiunii la parlamentarele din 2014, iar recent a fost reţinut a ca membru al unei grupări criminale deconspirate de poliţie în luna iulie 2016. Apelul a fost făcut chiar de liderul formaţiunii, Renato Usatîi, care confirmă că s-a întâlnit cu „partenerii de afaceri” ai lui Nicolae Hacico, despre care Deschide.MD scria astăzi că sunt vizaţi în dosare penale pentru trafic şi comercializare de droguri. Deşi nu a răspuns la solicitările noastre pentru a oferi un comentariu la acest subiect, liderul Partidului Nostru a comentat, în schimb, reţinerea lui Hacico într-o intervenţie live publicată pe contul său de Facebook. El susţine că israelienii au vrut de la el permisiunea de a folosi pământurile primăriilor PN, pentru a cultiva canabis medicinal. Usatîi a confirmat şi faptul că Hacico le-a intermediat întâlnirea. Cu toate acestea, îl consideră nevinovat.

„Acești israielieni au ieșit la mine un an în urmă și au spus că reprezintă o companie din Canada. Ei au spus că vor să crească niște ierburi în Republica Moldova. Au întrebat dacă avem pământ în primăriile unde primarii sunt de la Partidul Nostru. Au spus că investițiile într-un hectar vor aduce venituri de milioane. Au mai spus că în Republica Moldova se permite cultivarea acestor plante. Am înțeles că ar fi vorba de canabis medicinal. Eu le-am zis că nu am auzit de acest lucru, dar dacă vor fi rezolvate toate problemele din punct de vedere juridic, atunci toată Moldova va fi de acord să cultive aceste plante. Apoi ei undeva au dispărut și iată acum văd la TV că au fost arestați. Nu știu cu ce se ocupă aceste persoane, dar am mai spus că totul ce este legal trebuie făcut pentru că țara stă în genunchi și doar cu roșii și porumb departe nu ajungem”.

"Hacico a spus că ei se documentează pe marginea aspectelor juridice”, a continuat Renato Usatîi.

Despre faptul că activistul neînfricat, participant la manifestaţia #NuMăTem, a făcut pe el în momentul reţinerii, Usatîi zice că asta e firesc dacă ne raportăm la comportamentul instituţiilor controlate de Vlad Plahotniuc. 

„Faptul că au speriat tânărul, vreau să spun că Plahotniuc este un nemernic care folosește șantaj și presiune psihologică. Trebuie să le fie rușine de faptul ce au făcut cu Hacico. Mi s-a spus că Procurorul Bacalâm i-a propus lui Hacico o înțelegere. Să depună mărturii împotriva lui Usatîi, precum el ar fi organizatorul acestei grupări criminale în schimbul eliberării lui”.

Totodată, Renato Usatîi şi-a exprimat regretul că "redacţia Deschide.MD, care anterior se ocupa de investigații jurnalistice şi lupta cu polițiștii corupți, acum suflă ceea ce le recomandă Plahiș (Vlad Plahotniuc - n.r.)”.

Nota redacţiei: Deschide.MD îşi exprimă regretul pentru faptul că Renato Usatîi nu răspunde la apelurile şi mesajele noastre atunci când îi cerem opinia şi preferă să lanseze acuze post-factum. Totodată, îl asigurăm pe liderul Partidului Nostru că redacţia Deschide.MD continuă lupta cu fărădelegile comise atât în instituţiile statului controlate de actuala guvernare, cât şi în rândurile partidelor de opoziţie. Nu în ultimul rând, îl îndemnăm pe Renato Usatîi, atunci când va deţine informaţii despre anumite ilegalităţi, să le expedieze redacţiei nostre, iar noi le vom investiga cu maximă responsabilitate, aşa cum am facut-o de fiecare dată cu subiectele sugerate de cititorii noştri fideli. 

Vom aminti că, ieri, Inspectoratul General de Poliţie anunţa, printr-un comunicat de presă, reţinerea unui bărbat, membru al unei grupări criminale, deconspirate de Poliție în luna iulie, curent. În urma investigaţiilor efectuate de reporterii Deschide.MD, am aflat că este vorba despre Nicolae Hacico, membru al Partidului Nostru, candidatul cu nr. 29 pe lista Partidului Patria la alegerile parlamentare din 2014. La cei 32 de ani ai săi, Hacico - al cărui nume se asociază şi cu protestul #NuMăTem - a făcut pe el de frica mascaţilor şi a cătuşelor, după cum rezultă din imaginile video neredactate, obţinute de redacţia Deschide.MD.