Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, şi Premierul Ucrainei, Vladimir Groisman, au avut astăzi o întrevedere bilaterală, în contextul reuniunii șefilor de Guverne ale statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM. Oficialii au discutat despre posibilitățile de dinamizare a parteneriatului bilateral și evoluțiile înregistrate în implementarea Foii de parcurs privind dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru anul 2017, semnată pe 13 februarie curent la Kiev.

În cadrul întrevederii, Premierii  Pavel Filip şi Vladimir Groisman au abordat subiecte ce ţin de recunoașterea reciprocă a drepturilor de proprietate, definitivarea procesului de demarcare a frontierei de stat și stabilirea condiţiilor de exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean. Totodată, Premierul Pavel Filip a evidențiat importanța cooperării între părţi în vederea asigurării protecției ecosistemului râului Nistru. În acest sens, urmează să fie semnată o adresare comună către Comisia Europeană pentru solicitarea asistenței în vederea identificării soluțiilor reciproc avantajoase privind exploatarea râului Nistru.

De asemenea, Prim-miniştrii Filip şi Groisman au discutat despre coordonarea acţiunilor necesare pentru demararea controlului în comun la posturile vamale, inclusiv la punctele de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisk și Palanca-Maiaki-Udobnoe, precum şi despre deschiderea podului dintre localitățile Unguri și Bronița pentru circulația automobilelor.

Totodată, Pavel Filip a menționat importanța organizării celei de-a 14-a ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică, subliniind că aceasta va permite dinamizarea parteneriatului bilateral și identificarea unor noi posibilități de colaborare în diverse domenii.

În context, Premierul Vladimir Groisman a menţionat că protocolul privind Zona de liber schimb în spaţiul GUAM va impulsiona cooperarea în cadrul organizaţiei şi va contribui la crearea de noi locuri de muncă.

Premierii Pavel Filip şi Vladimir Groisman au confirmat angajamentul ferm pentru realizarea tuturor acţiunilor incluse în Foaia de parcurs privind cooperarea bilaterală.

Tot astăzi, Premierul Pavel Filip, alături de omologii săi din statele membre GUAM, au avut o întrevedere cu Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.