Federația Rusă a trimis pentru alegerile neconstituționale din stânga Nistrului o întreagă delegație  formată din deputați din Duma de Stat și politologi ruși, scrie Zona de Securitate.

Vladimir Sipiaghin, unul din deputații ruși veniți în Republica Moldova, a postat o fotografie în care este prezentă întreaga delegație alături de ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova și mai mulți deputați socialiști din Parlamentul de la Chișinău. Fotografia a fost intitulată: „Vizită de lucru în Transnistria.”

Printre deputații și politicienii ruși sunt:

Turov Artem- deputat;
Dengin Vadim – deputat;
Arkhanov Iuri -Membru al Consiliului Federației Ruse;
Sipiagin Vladimir – deputat.

Cel mai probabil că această fotografie comună a fost făcută în incinta Ambasadei ruse în Moldova, în centru este Vasnețov Oleg, ambasadorul.

Deputații din Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea Partidului Socialist au particiapt la întâlnire în următoare componență: Corneliu Furculiţă; Zinaida Greceanîi; Bogdan Ţîrdea; Vasile Bolea; Vlad Batrîncea; Fiodor Gagauz.

Ulterior, Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova a anunțat că și el s-a întâlnit cu delegația rusă.

La întâlnire cu Dodon a fost prezentă și Olga Cebotari, fost  Viceprim-ministru pentru reintegrare al Republicii Moldova în perioda noiembrie 2021-iulie 2021.

Într-un raspuns anterior pentru Zona de Securitate, în legătura cu declarațiile altor deputați rusi care încurajau locuitorii regiunii să iasă la vot, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a catalogat aceste îndemnuri drept sfidare la adresa suveranității Republicii Moldova: „Diplomația Republicii Moldova reiterează că oricare participare la astfel de acțiuni reprezintă o sfidare la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminează procesul de soluționare a conflictului transnistrean”.

Cu referire la așa numitele alegeri prezidențiale care urmează a fi organizate pe data de 12 decembrie în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, autoritățile naționale le califică drept neligitime și nule, care contravin legislației naționale în vigoare, precum și principiilor relevante ale dreptului internațional. Un comunicat î acest sens a fost difuzat de către Biroul politici de reintegrare, în care este stipulat ca partenerii internaționali să se abțină de la declarații, mediatizări, desemnări de ”observatori electorali” sau alte acțiuni și contacte cu exponenții Tiraspolului pe acest subiect, pentru a exclude orice legitimizare a așa-numitelor ”alegeri”.

De menționat că Republica Moldova și Fedarația Rusă au semnat cu 20 de ani în urmă un Acord de prietenie, pe care Rusia l-a încălcat începând cu semnarea lui, mai exact  articolul 5 în care se menționează că „părțile se vor abține de la acțiuni ce vor susține sau încuraja mișcări separatiste de pe teritoriul țărilor lor.

Citiți și: MAE rus supărat pe Chișinău după ce un politolog rus nu a fost lăsat ca observator la „prezidențialele” din Transnistria

MAEIE face apel către partenerii externi de a se abține de la orice participare la pretinsele prezidențiale din Transnistria