Președintele Klaus Iohannis susține în totalitate dreptul la vot în alegerile pentru Parlamentul European începând cu vârsta de 16 ani, însă ar prefera ca exprimarea opțiunii de vot să fie însoțită de educația timpurie necesară înțelegerii proceselor democratice. Președintele României a răspuns unei întrebări adresate de un tânăr român pe această temă, în cadrul dialogului cu 300 de tineri, alături de Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, înaintea summitului șefilor de state și guverne din UE, de mâine, de la Sibiu.

„Eu sunt perfect de acord ca vârsta de vot să înceapă de la 16 ani, dar atunci ar trebui început și procesul de învațare despre procesele democratice mai înainte de primul vot pentru a nu ne regăsi în situația de acum, când primul vot este la 18 ani, dar începi să înveți despre alegeri la 38 ani”, a afirmat președintele Iohannis.

Șeful statului consideră că orice cetățean, dar în special tinerii, trebui să fie foarte bine informați în legătură cu ceea ce votează pentru că votul lor are un impact direct asupra viitorului Uniunii Europene și, în speță, asupra vieții lor de zi cu zi.

„În principiu, sunt de acord de a oferi tinerilor posibilitatea de a vota, dar în același timp eu cred că suntem obligați să găsim o metodă simplă și clară prin care să explicăm cetățenilor europeni despre ce este votul de fapt. Dacă stăm și ascultăm doar politicienii care își fac campanie aflăm că este vorba despre tot felul de lucruri, dar nu despre ceea ce ne interesează, adică despre viitorul UE, despre siguranța cetățenilor și a granițelor, despre controlul ferm, dar corect al migrației, este despre climă, despre ceea ce facem noi cu pământul nostru”, a precizat Iohannis.

Președintele României a adăugat că nivelul de informare influențează alegerea persoanelor sau a formațiunilor politice care ne reprezintă la nivel european.

„Toate aceste lucruri se reflectă în modul în care votăm pentru PE. Putem avea acolo formațiuni responsabile care vin cu un plan pentru viitor sau putem avea oameni care vin în PE și ne spun că de fapt nu avem nevoie de UE, ori acest lucru este cu certitudine contraproductiv.  De aceea o informare este obligatorie”, a mai spus acesta.

Președintele Klaus Iohannis a deschis summitul informal de la Sibiu printr-un dialog despre viitorul Europei cu 300 de tineri din statele membre ale UE. Alături de șeful statului s-a aflat și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Cei doi se vor reîntâlni și mâine cu ocazia reuniunii șefilor de stat și de guverne din UE.

Sursa: Calea EUROPEANĂ