Ultima zi a României la Președinția Consiliului UE // Două dosare finalizate în domeniul digital
Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Alexandru Petrescu, anunță că, pe parcursul Președinția României la Consiliul UE, statul a finalizat, în domeniul economiei și societății digitale, două dosare esențiale pentru Piața Unică Digitală și pentru dezvoltarea economică a Europei, relatează Mediafax.
„Astazi este ultima zi de mandat al Romaniei la Presedintia Consiliului UE, un mandat care a reprezentat un succes extraordinar si care a aratat capacitatea deosebită, valoarea, expertiza, ambitia si determinarea Romaniei de a fi un partener european serios, dedicat, implicat, activ si un promotor al valorilor si principiilor europene. În domeniul economiei și societății digitale, Președinția Română a reușit să aducă o contribuție semnificativă politicilor și priorităților europene, atât din prisma priorităților curente, a abordării provocărilor prezente și viitoare dar și a viziunii strategice pentru viitor, astfel încât Europa să fie competitivă la nivel mondial“, a scris pe Facebook ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale.
Alexandru Petrescu precizează că în domeniul economiei și societății digitale, Președinția Română a finalizat două dosare esențiale pentru Piața Unică Digitală și pentru dezvoltarea economică a Europei (directiva privind datele deschise si reutilizarea informațiilor din sectorul public, Programul Europa Digitală), a obținut mandatul de negociere pentru dosarul privind centrele de competență în domeniul cyber, a avansat semnificativ propunerea de regulament ePrivacy, a adoptat propunerea de decizie privind WRC-19, a adoptat documentul de viziune politică și strategică – Concluziile Consiliului privind viitorul Europei cu un grad ridicat de digitalizare după 2020.
„Stimularea competitivității digitale și economice în întreaga Uniune și a coeziunii digitale“, a adoptat Concluziile Consiliului privind capacitatea și capabilitățile de securitate cibernetică în UE, a finalizat procesul de amendare a mandatului HWPCI în contextul Deciziei și regulamentului Consiliului privind măsuri restrictive de combatere a atacurilor cibernetice care reprezintă o amenințare la adresa Uniunii sau a statelor sale membre și a lansat discuții aprofundate privind 5G, inteligența artificială, mașinile conectate etc.
„Pe lângă succesele menționate mai sus, ceea ce mă face să fiu mândru de mandatul pe care Romania l-a avut pe parcursul celor 6 luni, este calitatea și valoarea actelor și măsurilor adoptate care s-au bucurat de susținerea în unanimitate din partea statelor membre și de aprecierea actorilor europeni. Aceasta înseamnă că Președinția română și-a atins obiectivele nu numai din perspectiva numărului de dosare finalizate dar si prin capacitatea exemplară și nivelul ridicat de profesionalism de care a dat dovadă“, a conchis Petrescu.
Ștafeta Președintiei Consiliului UE în domeniul digital va fi preluată, începând de luni, de ministrul pentru transport și comunicații din Finlanda, Sanna Marin.
Amintim că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a transmis sâmbătă un mesaj de mulţumire şefului statului român, Klaus Iohannis, cu ocazia încheierii preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Detalii: Tusk îi mulţumeşte lui Iohannis pentru „preşedinţia” română „energică şi de succes”