Alertă cu bombă în toate instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană
Foto:
Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană anunță că începând cu ora 09:00, toate instituțiile de învățământ general și superior din Tiraspol, Bender, Rîbnița, Dubăsari și Camenca au primit mesaje despre minarea clădirilor.
În mesajul expediat, „teroriștii” cer retragerea imediată a ocupanților ruși de pe teritoriu transnistrean.
Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a scris despre faptul că experiența anterioară a arătat că autorii acestor mesaje se află foarte departe. El a mai menționat că deja au fost verificate mai multe instituții de învățământ, informația despre minare fiind falsă.
„De data aceasta au decis să implice și politica în jocurile sale”, a scris el, chemând transnistrenii la calm.