Ministerul Sănătății îngrijorat de răspândirea epidemică a rujeolei în România
Miniterul sănătății face apel la părinți să respecte calendarul de vaccinare POR, pe fundalul erupției de rujeolă din România. Potrivit unui comunicat emis de instituție, se face apel și la cadrele didactice și lucrătorii medicali din instituțiile de educație și instruire pentru copii să acorde atenție sporită datelor anamnezei vaccinale a copiilor la înscrierea lor în colectiv și neadmiterea celor nevaccinați până la administrarea dozelor de vaccin conform calendarului de vaccinări din Republica Moldova.
Răspândirea epidemică a rujeolei în România creează un anumit pericol pentru importul rujeolei în Republica Moldova. Situații similare au avut loc în anii 2006-2007, când în rezultatul importului infecției din România în Republica Moldova s-au înregistrat cazuri de rujeolă. În anii 2008-2011 în țara noastră nu au fost înregistrate cazuri de rujeolă, fapt confirmat prin date de supraveghere epidemiologică adecvată. În anul 2012, în rezultatul importului infecției din România în raionul Florești au fost înregistrate 9 cazuri de rujeola la persoane ne imunizate. În anul 2013, în rezultatul importului rujeolei din Federația Rusă, în raioanele Nisporeni și Călărași au fost înregistrate 27 cazuri de rujeolă printre persoane nevaccinate. Ca rezultat al importului infecției din Federația Rusă în 2014 s-au înregistrat 2 cazuri de rujeolă în or. Soroca.
Pe parcursul anilor 2015-2016 cazuri de rujeolă în Republica Moldova nu s-au înregistrat. Astăzi în țară nu există un pericol real de raspîndire epidemică a cazurilor de rujeolă pe fondalul absenței acestora. Însă, situația din România, unde spre regret, există condiții pentru răspândirea locală a infecţiei, poate cauza importul acesteia în țara noastră. Nivelul de cuprindere cu vaccinarea primară a copiilor este în declin, diminuând de la 94,4% în 2008 la 88,3% în anul 2015, în pofida faptului că a avut loc asigurarea permanentă a tuturor teritoriilor țării cu vaccin combinat contra rujeolei, oreionului, rubeolei (ROR). Conform Calendarului de vaccinări obligatorii al Republicii Moldova fiecare copil e necesar a fi vaccinat contra rujeolei cu 3 doze de vaccin ROR, la vârstele de 12-15 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. Cauzele majore a cuprinderii neadecvate cu vaccinări sunt refuzul părinților din motive neargumentate şi false.
Ministerul Sănătății, fiind îngrijorat de situația privind rujeola în România și nivelul de cuprindere a copiilor cu vaccinări contra rujeolei, precum și altor infecții, apelează la responsabilitatea părinților, dar și a lucrătorilor medicali pentru a respecta calendarul de vaccinare și asigura protejarea copiilor față de bolile contagioase, care pot fi prevenite eficient prin vaccinări. Apelul Ministerului Sănătății către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor, iar pentru aceasta, republica este asigurată suficient cu vaccinuri de calitate, garantate și gratuite.
De asemenea, Ministerul Sănătății face apel către cadrele didactice și lucrătorii medicali din instituțiile de educație și instruire pentru copii să acorde atenție sporită datelor anamnezei vaccinale a copiilor la înscrierea lor în colectiv și neadmiterea celor nevaccinați până la administrarea dozelor de vaccin conform calendarului de vaccinări din Republica Moldova. Prevederea alin.(6) art. 52 din Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice cu referire la ”Admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice” la moment este unica posibilitate de a menține o situației epidemiologică favorabila la multe boli infecțioase prevenibile prin vaccinări.