Mihaela Muruianu, fiica fostului președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), ar fi beneficiat de 1,6 milioane lei de la două companii implicate în „Laundromat" – cea mai mare schemă de spălare a banilor din Federația Rusă prin Republica Moldova.

Acest lucru reiese dintr-o investigație RISE Moldova care a urmărit banii și a descoperit că tânăra, fiind studentă la Imperial College London, a închiriat un apartament de lux situat la câțiva pași de Palatul Buckingham, prețul căruia se ridică la 180 de dolari pe zi (aproximativ 2.200 de lei la cursul de atunci).

Cele două firme din Laundromat, de pe urma cărora Mihaela Muruianu a beneficiat, în total, de 130.000 dolari (peste 1,6 milioane de lei), au figurat în mai multe procese de judecată dubioase, de regulă fiind vorba de recuperarea unor datorii fictive.

Liberton Associates LTD (Marea Britanie), firmă care a plătit chiria de lux a Mihaelei Muruianu, a figurat într-un caz răsunător legat de compania ucraineană de producere a energiei atomice „Energoatom”. Liberton, împreună cu mai multe companii, „în baza unor înțelegeri fictive, au pretins recuperarea datoriilor Întreprinderii de Stat „Energoatom” și SA „Silovîie Mașînî”. Printre companiile implicate s-a numărat și Jet Business LTD, firma controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, condamnat recent pentru escrocherie și spălare de bani, în primă instanță, la 18 ani de pușcărie.

Judecătorul Muruiană neagă acuzațiile menționând că fiica sa, împreună cu soțul său și-au achitat singuri chiria.

Citiți continuarea pe RISE Moldova.