Un bărbat de 51 de ani din Ceadâr-Lunga a fost condamnat la 1 an de închisoare. Acesta este învinuit de descărcarea și transmiterea pe internet, prin „torrent” a peste 25 de mii de imagini și video cu pornografie infantilă, anunță procurorii PCCOCS.

Potrivit reprezentanților organului de urmărire penală, învinuitul a păstrat pe tableta pe care o folosea și pe dispozitive de stocare și transmitere a informației de viteză mare (SSD) peste 1000 de imagini fotografice și video cu mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale, precum și imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale copiilor.

De asemenea, oamenii legii comunică că, în perioada 2019-2021 bărbatul ar fi distribuit peste 25 de mii de astfel de fișiere către alți utilizatori de internet.

Învinuitul din Ceadâr-Lunga nu este angajat și locuiește cu mama pensionară, cu grad de invaliditate, fără ca anterior să fi fost în vizorul oamenilor legii pentru fapte penale.

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Comrat, sediul Ceadâr-Lunga, însă procurorii oficiului „Sud” al PCCOCS urmează să conteste blândețea pedepsei. Inițial procurorul PCCOCS a solicitat condamnarea învinuitului la trei ani închisoare. 

Precum se mai arată în datele din dosar, învinuitul nu este angajat și locuiește cu mama pensionară, cu grad de invaliditate. Între timp, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.