Există riscul ca decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind suspendarea demisiilor judecătorilor Curții Supreme de Justiție să nu fie aplicată. O spune președintele Centrului de Resurse Juridice, Ilie Chirtoacă. Potrivit juristului, deși teoretic, în stare de urgență este obligatorie funcționalitatea instituțiilor statului, practic, devine aproape imposibil de a-i determina pe judecătorii CSJ să activeze după depunerea cererilor de demisie, transmite IPN.

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii din rândul societății civile, Ion Guzun, spune că, deși în componență incompletă, CSM este acum o instituție funcțională și va lua toate deciziile necesare pentru a debloca reforma justiției.

„CSM este compus din 12 membri: șase judecători și șase non-judecători. Prin decizia Parlamentului s-a deblocat situația de la CSM, fiind numiți trei membri. Hotărârile pot fi adoptate dacă la ședință participă 2/3 din membrii aflați în exercițiu. Toate acțiunile noastre sunt legale. În ce măsură acțiunile au legitimitate, reprezentativitate, e o altă chestiune. Până vor fi aleși judecătorii, cel puțin trei, acest CSM nu va discuta chestiuni care țin de cariera judecătorilor, numirea, promovarea, transferul permanent”, a spus Ion Guzun în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

În același timp, președintele Centrului de Resurse Juridice spune că prevederea CSE privind suspendarea cererilor de demisie a judecătorilor CSJ este aproape imposibil de pus în aplicare.

„În perioada stării de urgență se aplică măsuri atipice. Asta ar înseamnă că nu poate o instituție să nu fie funcțională. La modul practic, dacă mă întrebați cum această prevedere poate fi pusă în aplicare, am dubii foarte mari că acest lucru este posibil. Când a apărut decizia CSE, mi-am pus întrebarea cum ea este justificată. Am analizat raportul privind prelungirea stării de urgență. Acolo este indicat că tentativele de tergiversare a reformei CSM și CSJ sunt alimentare, inclusiv, din exterior. Lucru grav, dar care trebuie argumentat de autorități. În caz contrar, această soluție nu este justificată. Orice temeri privind securitatea națională nu trebuie să fie ipotetice”, a spus președintele Centrului de Resurse Juridice, Ilie Chirtoacă.

La ultima ședință CSE a decis adoptarea unei măsuri extraordinare temporare de suspendare a cererilor de demisie a judecătorilor CSJ pe un termen de 30 de zile, în vederea asigurării funcționalității instituției.