Persoanele cu dizabilități vizuale vor avea acces facilitat la dispozitive asistive. Beneficiarii aparatelor de corecție optică și ajutor vizual vor fi instruiți cum să le utilizeze de către instituțiile care le-au prescris. Iar în cazul altor dispozitive asistive pentru slab văzători sau nevăzători, instruirea se va efectua de prestatorii abilitați de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. 

Inițiativă de modificare a Regulamentului cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetățeni cu mijloace ajutătoare tehnice a fost aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății.  

Precum explică reprezentanții Guvernului, în conformitate cu noile prevederi, persoanele cu dizabilități de vedere se vor adresa medicului oftalmolog, la evidența căruia se află.

În funcție de necesitățile identificate, pacienții vor fi îndreptați la prestatorii abilitați cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive, contractate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină”, se arată în comunicat. 

Totodată, precum se precizează pe site-ul Guvernului, în anul 2023, în bugetul Centrului Republican Experimental, Protezare Ortopedie și Reabilitare au fost planificate mijloace financiare în valoare de 2 milioane de lei pentru achiziționarea și asigurarea persoanelor cu dizabilități slab văzătoare și nevăzătoare cu dispozitive asistive de vedere.