Un ex-deputat, trimis pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații. Ar fi ascuns venituri de peste 1,6 mln. lei
Fostul deputat democrat, unul din parlamentarii transfugi, Victor Mîndru, a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de îmbogățire ilicită și falsul în declarații. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, cauza penală a fost inițiată în anul 2022, de către Procuratura Anticorupție în baza autosesizării și sesizării Autorității Naționale de Integritate.
Potrivit investigațiilor, în perioada februarie 2014 – decembrie 2017, ex-deputatul a dobândit prin intermediul fiului său, pentru sine, mai multe bunuri imobile (apartament, teren pentru construcții, casă individuală de locuit), valoarea cărora depășește substanțial valoarea mijloacelor dobândite din sursele licite de venit.
Investigațiile financiare paralele dispuse și efectuate în cauză au relevat faptul că, în perioada menționată, ex-deputatul, împreună cu soția și fiul său au obținut din surse licite mijloace cumulate în sumă de 1 781 397 lei (salarii, pensii, dobânzi, prețul pentru înstrăinarea unui imobil și burse), precum și au realizat cheltuieli în aceeași perioadă de timp în valoare de 3 387 395 lei, incluzând aici toate cheltuielile de întreținere, cheltuielile suportate pentru procurarea serviciilor, cheltuieli legate de suplinirea conturilor bancare, inclusiv cheltuielile pentru achiziționarea bunurilor imobile sus-indicate.
Tot ex-deputatul, fiind persoană cu funcție de demnitate publică și subiect al declarării, nu a inclus în declarațiile de avere și interese personale, completate, semnate digital și transmise electronic în anul 2017, 2018, 2019 și 2020 o vilă de vacanță cu terenul aferent, dobândite în 2005, precum și un apartament situat în or. Chișinău, dobândit în 1996.
De asemenea, acesta având scopul creării unei aparențe false cu privire la veniturile dobândite și majorării neîntemeiate a acestora cu suma totală de aproximativ 440 000 lei, a inclus date incomplete sau false în declarațiile de avere și interese personale.
În cadrul aceleași cauze penale este învinuit și fiul acestuia, căruia i se încriminează participarea în calitate de complice la comiterea infracțiunii îmbogățirea ilicită a unei persoane cu funcție de demnitate publică.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și confiscării, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor ce aparține învinuitului, în valoare de aproximativ 1 630 632 lei MDL.
De menționat că la 2 februarie 2022, au fost efectuate percheziții la un grup de deputați PCRM transfugi care, în decembrie 2015, au anunțat crearea unei platforme social democrate, după care au aderat la PDM. Este vorba de 14 ex-parlamentari: Violeta Ivanov, Victor Mîndru, Alexandru Banicov, Boris Golovin, Anatoli Gorilă, Galina Balmoș, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache, Petru Porcescu, Artur Reșetnicov, Sergiu Stati, Vladimir Vitiuc, Igor Vremea și Anatolie Zagorodnîi.