VIDEO // Fabrică clandestină de țigări, destructurată: Peste 10 000 tone de tutun, pachete și timbre de acciz pentru milioane de țigări
Ofițerii SIS, de comun cu procurorii PCCOCS, au depistat o fabrică clandestină de țigări, unde au fost ridicate peste 800.000 țigări și pachete pentru ambalarea a 13 milioane țigări. Pe lângă acestea, în încăpere erau peste 10 000 de tone de tutun și mii de timbre de acciz cu semne vădite de falsificare.
Potrivit unui comunicat de presă emis de reprezentanții SIS, acțiunea a avut loc la Comrat, după care au fost reținuți doi membri ai grupului infracțional responsabil de producerea clandestină a țigărilor și de contrabandă.
„Perchezițiile au avut loc la Chișinău și în sudul republicii – la fabrica clandestină de producere a țigărilor și la domiciliile celor doi reținuți. În fabrică, au fost depistate șase linii de producere a țigărilor care asigurau întregul proces de producere (fărâmițarea, fermentarea tutunului, producerea, ambalarea și aplicarea timbrului de acciz falsificat). Pe lângă cele peste 800.000 țigări marcate cu timbre de acciz cu semne vădite de falsificare, au fost ridicate și 44.000 timbre de acciz cu semne vădite de falsificare, pachete noi (material tipografic) pentru ambalarea a 13 milioane țigări, circa 8 tone de tutun brut pentru producere, între 2-3 tone de tutun fermentat pregătit pentru producere în vrac, matrice pentru producerea țigărilor și alte consumabile (clei, aditivi, ambalaje, cutii si pachete de țigări etc). Potrivit datelor din dosarul penal, țigările urmau să fie transportate spre Ucraina, prin contrabandă”, se menționează în comunicat.
Ca urmare, persoana care gestiona procesul de producere și unul din organizatorii schemei ilicite, cu vârste de 40 și 49 de ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile.
Investigațiile continuă, inclusiv în privința altor membri care ar fi implicați în acest gen de activitate ilicită, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.