Scandal la Moldovagaz // Un angajat ar fi scurs informații importante legate de activitatea companiei. O anchetă internă a fost demarată
Foto:
Departamentul de protecție corporativă al Moldovagaz a demarat o anchetă internă împotriva unuia dintre angajații companiei.
Potrivit unei informații postate pe canalul său de Telegram de directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, acesta ar fi scurs informații importante, punând în pericol activitățile organelor de conducere ale companiei.
Toate materialele probatorii colectate vor fi transmise structurilor de stat competente în timp util pentru luarea unei decizii în conformitate cu legislația R. Moldova. Pe durata anchetei, contractul de muncă încheiat cu angajatul în cauză va fi suspendat.