Poliția R.Moldova vine cu detalii în cazul deținutului din cadrul Penitenciarului nr.4 Cricova, care a evadat astăzi. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să-l rețină la câteva ore după comiterea infracțiunii.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:30, când individul, căruia i-a fost acordat dreptul de deplasare fără escortă, cu aplicarea brățării de monitorizare electronică, fiind încadrat în câmpul muncii în afara instituției penitenciare, a ieșit de pe teritoriul întreprinderii unde era angajat și s-a deplasat într-o direcție necunoscută.

În acest sens, imediat au fost întreprinse măsuri pentru stabilirea locului aflării acestuia, identificând drept urmare brățara de monitorizare electronică deteriorată. În rezultat, la ora 17:30, acesta a fost reținut de ofițerii din cadrul INI și Inspectoratului de Poliție Bălți, în comun cu angajații sistemului penitenciar.

Pe cazul dat au fost informate toate organele abilitate, iar dacă va fi stabilită vinovăția, deținutul riscă să fie condamnat suplimentar pentru un termen de până la 3 ani de detenție.

Deschide și: Un deținut a reușit să evadeze din Penitenciarul nr.4 „Cricova”. Poliția, pe urmele individului