Un bărbat, care-și ispășea pedeapsa într-una din instituțiile penitenciare din țară, a fost condamnat la încă 5 ani de detenție, fiind învinuit într-o cauză penală pentru săvârșirea mai multor episoade de nesupunere prin violență cerințelor administrației penitenciarului.

Potrivit datelor din dosar, inculpatul, un bărbat de 32 de ani, condamnat anterior (în anul 2014) la 12 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, în timp ce își ispășea pedeapsa, la 30 iunie 2020, a refuzat să predea aparatul electric confecţionat artizanal destinat efectuării tatuajelor.

Mai mult, acesta a ignorat cerinţele legitime ale angajatului penitenciarului, de a-i transmite cuţitul pe care îl avea în unul din buzunare, și l-a atacat pe ultimul cu cuţitul în regiunea abdomenului.

De asemenea, deținutul i-a aplicat  unui agent superior de justiţie o lovitură cu pumnul în regiunea feţei, acţiunile inculpatului fiind curmate de către alţi angajaţi care l-au imobilizat ulterior.

Tot inculpatul, la 5 septembrie 2021, pe timp de zi, la cerinţele legale a altui angajat al penitenciarului de a se deplasa spre celulă, i-a aplicat și acestuia o lovitură cu pumnul în regiunea feţei.

Peste încă 3 luni, la data de 21 decembrie 2021, aproximativ la ora 14:30, deținutul aflându-se într-un alt penitenciar, în timpul efectuării percheziţiei în celula în care se afla, a manifestat un comportament agresiv şi adresând cuvinte necenzurate, s-a opus prin violenţă cerinţelor legitime ale angajatului penitenciarului şi l-a atacat cu un obiect ascuţit, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară o plagă tăiată care se califică ca vătămare corporală uşoară.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 13 aprilie 2023, deținutul agresiv a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a patru episoade de nesupunere prin violență, cerințelor administrației penitenciarului, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile, precizează procurorii.