Ex-deputatul Andronachi pleacă acasă. Instanța a decis eliberarea acestuia din izolator
Fostul deputat Vladimir Andronachi scapă de arest în izolator. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de magistrații Judecătoriei Chișinău.
Andronachi, cercetat în dosarele „Frauda bancară”, „Metalferos”, „Consulatul R.Moldova de la Odesa” a fost trecut sub arest la domiciliu, transmite Crime Moldova.
Menționăm că Vladimir Andronachi a fost reținut la 2 noiembrie 2022. Anterior, Procuratura Anticorupție anunța despre expedierea în judecată a cauzei penale în privința lui Andronachi. Acesta este acuzat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosibit de mari în dosarul „Frauda bancară” prin participație complexă în calitate de organizator, instigator și autor în interesul unei organizații criminale precum și a unui complice, acuzat de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prin complicitate, în proporții deosebit de mari, în interesele grupului criminal parte a organizației criminale. Prejudicul financiar adus statului a fost estimat la 26 milioane de lei, precizează procurorii.
Deschide și: Dosarul „Frauda bancară”// Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi va compărea pe banca acuzaților
La fel, Andronachi are statut de învinuit în dosarul de spălare de bani prin intermediul întreprinderii „Metalferos”. Tot el este bănuit și de tentativa de deposedare a sediului Consulatului Republicii Moldova or. Odesa (Ucraina).
Deschide și: Dosar penal în cazul tentativei de deposedare a statului de sediul Consulatului R.Moldova din Odesa