Oamenii pot depune cereri la SFS pentru restituirea impozitului achitat sau reținut în plus
Persoanele care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat sau reținut în plus pot depune cereri în adresa Serviciului Fiscal de Stat, începând cu data de 3 mai, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat, cererile privind restituirea impozitului pe venit se vor examina începând cu 3 mai anul curent, după ce la 2 mai se finalizează perioada de recepționare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru 2022 de la persoanele fizice. Excepție sunt situațiile când persoana intenționează să își schimbe domiciliul permanent din R. Moldova, iar cererea se examinează la data recepționării.
Oamenii pot solicita restituirea impozitului pe venit prin depunerea Cererii de restituire a sumei achitate sau reținute în plus în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică”, în cazul în care persoana fizică dispune de semnătură electronică, sau pe suport de hârtie, de sine stătător, sau de reprezentantul legal al acesteia, la subdiviziunea teritorială a Serviciului Fiscal de Stat în raza căruia se deservește. La cerere se vor anexa documente confirmative, după caz.
Cetățenii pot obține informații suplimentare la subiect, sunând la Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul: 0 8000 1525.