Ce spun avocații moldoveni despre companiile contractate de Ilan Shor
Avocații salută prezența companiilor internaționale de avocatură în Republica Moldova, însă susțin că participarea lor în ședință de judecată nu înseamnă neapărat câștig de cauză. Solicitați de reporterul Deschide.MD, avocații Vitalie Nagacevschi și Oleg Efrim au declarat că este prematur de dat o apreciere a activității companiilor contractate de Ilan Shor „ Byrne and Partners LLP” și „Davidson Ryan Dore Partnership”, care vor reprezenta interesele primarului de Orhei în „dosarul furtului” de la Banca de Economii (BEM).
„În Republica Moldova este posibilă participarea în instanță de judecată a avocaților străini alături de avocații din Republica Moldova. Totuși, prezența acestor două companii și participarea lor în ședințe de judecată nu înseamnă obligatoriu câștig de cauză. Este interesant! Posibil că au alte tactici și strategii. Admit, că aceste companii au ceva inedit, ceea ce nu cunoaștem noi, avocații din Republica Moldova, dar vom vedea și vom urmări ce se va întâmpla”, a menționat Nagacevschi.
Oleg Efrim le-a sugerat reprezentanților companiilor internaționale „să-și facă meseria în instanță, nu în conferințe de presă”.
„Când vom vedea sentințele, rezultatele activității acestor companii, atunci o să discutăm. Dar așa, nu este altceva decât o conferință de presă”, a declarat avocatul.
Amintim că în cadrul unui briefing de presă organizat astăzi, 7 mai 2017, avocatul Iulian Balan, a declarat că apărarea lui Ilan Shor se extinde peste hotarele țării și devine una internațională.
----Ilan Shor a fost reținut pe 22 mai, pentru 72 de ore, într-un alt dosar intentat pe numele lui, dosar ce vizează o escrocherie în proporții deosebit de mari și o spălare de bani, comise în perioada când a deținut funcția de președinte al Băncii de Economii din Moldova. Ulterior, primarului de Orhei i-a fost prelungit mandatul de arest cu 30 de zile.
Shor are statut de învinuit și într-un dosar iniţiat încă în 2014. CNA şi Procuratura Anticorupţie au făcut, la începutul lunii februarie 2015, percheziții la domiciliul lui Shor, adus ulterior la sediul Centrului Național Anticorupție pentru audieri.