R.Moldova va fi pregătită să identifice răspuns la dezastre. Experții UE evaluează gestionarea riscurilor în domeniu
O delegație a Comisiei Europene va evalua domeniul de gestionare a riscurilor de dezastre în R. Moldova. Din delegație fac parte 15 experți din cadrul Direcției generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - Unitate de prevenire și gestionare a riscului de dezastre ECHO -CP – PEER- REVIEW. Misiunea va dura o patru zile, timp în care experții europeni vor colecta informații privind gestionarea riscului de dezastre în R.Moldova.
Obiectivul general al misiunii ține de identificarea domeniilor care pot fi îmbunătățite. Evaluarea se va axa pe aspecte cheie cum ar fi gestionarea reducerii riscului de dezastre, evaluarea pierderilor provocate de dezastre, planificarea gestionării riscurilor, prevenirea riscurilor, pregătirea și intervenția de urgență, dar și planul de redresare în urma dezastrelor.
În urma acestei evaluări, autoritățile R.Moldova vor cunoaște gradul de pregătire pentru a face față dezastrelor naturale și celor provocate de om și vor identifica răspunsuri la dezastre.
Direcția Generală pentru Protecția Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar a Comisiei Europene, sprijină statele membre să își revizuiască politicile și practicile de gestionare a riscurilor de dezastre făcând un bilanț al punctelor tari și al punctelor slabe, formulând recomandări pentru a spori eficiența acestora.
În baza unei analize independente, autoritățile de protecție civilă au posibilitatea de să-și îmbunătățească capacitățile de gestionare a riscurilor de dezastre, identifică abordări mai bune în materie de politici și operațiuni să preia bune practici, dar totodată părțile interesate sunt sensibilizate să se implice în gestionarea riscurilor de dezastre.
Amintim că în septembrie 2022 Republica Moldova a solicitat în mod oficial să adere la mecanismul protecției civile a Uniunii Europene, iar în luna octombrie 2022 IGSU a solicitat o evaluare inter pares a capacităților de gestionare a riscurilor de dezastre. Aceasta reprezintă o oportunitate de a identifica bunele practici și domeniile care trebuie consolidate, dar și un pas în drumul țării noastre spre integrarea europeană.