Victor Parlicov: Proiectele de interconeconectare energetică dintre România și R.Moldova trebuie accelerate
Foto: facebook.com
Proiectele de interconeconectare energetică dintre România și Republica Moldova trebuie accelerate pentru a oferi oportunități de afaceri și stabilitate investitorilor români care intenționează să vină de deschidă companii în țara noastră.
Despre aceasta a discutat ministrul Energiei, Victor Parlicov, la întrevederea cu ministrul român al Economiei, Florin Spătaru, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.
„Pe lângă liniile de înaltă tensiune cu România, am vorbit și despre Galati Hydrogen Valley și posibilitățile cooptării Republicii Moldova în acest proiect. Inițiativa de la Galați presupune producerea de hidrogen în jurul combinatului siderurgic, în cadrul angajamentului acestei companii de decarbonizare, până în 2030, la producerea oțetului”, a menționat Victor Parlicov într-o postare pe Facebook.
Demnitarul a mai precizat că, prin programul de guvernare, Republica Moldova este interesată să avanseze în ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon, presupunând atât electrificarea transportului, dezvoltarea energiei regenerabile și dezvoltarea soluțiilor de înmagazinare a surplusului de energie electrică produsă, precum este soluția hidrogenului.
Totodată, Victor Parlicov și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul politic și expertiza acordate de România în cadrul procesului de integrare a Republicii Moldova pe piața UE.