Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, a semnat și trimis în toate instituțiile medicale ordinul ce stipulează regulile de anulare a obligativității biletului de trimitere de la medicul de familie.
 
Astfel, conform documentului, pacienții, și medicii trebuie să cunoască următoarele:
  • pacienții asigurați, la indicații medicale, vor putea beneficia de consultații gratuite ale medicilor specialiști de profil de nivel raional și municipal fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie;
  • se menține gratuită consultația medicilor specialiști la trimiterea medicului de familie sau altui medic specialist;
  • internarea în instituții medicale spitalicești de nivel raional și municipal se efectuează la trimiterea medicului de familie, cât și a medicului specialist.
De asemenea, ministrul Sănătății a menționat că conducătorii instituțiilor medicale vor angaja prin cumul sau vor subcontracta în alte instituții medicale serviciile consultative de care nu dispun și vor informa populația unde, când și de cine sunt oferite aceste servicii.
 
IMPORTANT!
 
Ala Nemerenco a reiterat că se interzice categoric perceperea plăților de la persoanele asigurate ca serviciu contra plată pentru orice consultație sau investigație prevăzută în Programul unic de AOAM, inclusiv la prezentarea directă la medicul specialist, în instituția medicală care deservește teritoriul în care persoana este înregistrată la medicul de familie.
 
De astăzi înainte sunt anulate variantele de tipul “dacă nu doriți să așteptați, plătiți și vă luăm acum” sau “nu aveți bilet de trimitere? plătiți!”. Instituția medicală în care sunteți înregistrați la un medic de familie nu are dreptul să vă perceapă nicio plată, dacă dețineți poliță de asigurare. Aceeași pentru locuitorii întregului raion când merg la specialiștii de profil din secția consultativă din centrul raional”, a subliniat ministrul Nemerenco.