Centrele Militare Teritoriale (CMT) vor invita în curând rezerviștii la sediile CMT-lor pentru actualizarea datelor personale, precum și pentru înmânarea ordinelor pentru participare exerciții militare.
 
În context, Ministerul Apărării solicită cetățenilor care vor primi ordine de chemare, să se abțină de la publicarea acestora pe rețelele de socializare, ceea ce ar putea genera speculații.
 
Exercițiile cu rezerviștii Forțelor Armate se vor desfășura în perioadele 15-19 mai și 22-26 mai și au drept scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizarea acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale.
 
Precum precizează Ministerul Apărării, participanții la exercițiu vor studia regulamentele militare, vor lua cunoștință de baza materială de instrucţie, tehnica militară și armamentul de infanterie.
Exercițiile se desfășoară în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023 și nu au tangență cu situația de securitate din regiune”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.
E de menționat totodată, că astfel de exerciții au fost organizate și în anii precedenți, cele mai recente au fost desfășurate în luna aprilie curent.