Prima săptămână din luna mai se anunţă cu cer variabil şi cu temperaturi instabile, puţin mai scăzute faţă de indicatorii obişnuiţi ai perioadei, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile se aşteaptă cer noros, pe alocuri ploi slabe de scurtă durată şi maxime termice de 20 de grade. Mai frig va fi în nordul ţării, unde termometrele vor arăta până la 17 grade Celsius.

În calendarul popular, Mai este denumită „Florar” sau „Frunzar”, fiind considerată luna ierburilor şi florilor. „Acum se consideră că Raiul coboară pe pământ, pajiștile sunt verzi şi pline de flori multicolore, iar frunzişul pădurilor şi livezilor tresare sub adierea vântului”, indică surse folclorice.

În luna mai are loc creșterea în continuare a temperaturii aerului, valorile medii constituind în teritoriu între +15ºC în nord şi +16ºC în sud. Cel mai rece mai, pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe mare parte a teritoriului ţării, a fost cel din anul 1980, când temperatura medie lunară a aerului s-a situat între +11,4ºC (Briceni) şi +13,4ºC (Bălţata). Cea mai caldă lună mai a fost în 2003, când temperatura medie a aerului a oscilat în teritoriu între +19,8ºC (Briceni) si +21,1ºC (Dubăsari).