Pentru ziua de marți, 2 mai, vremea este prognozată a fi una caldă și confortabilă. Potrivit specialiștilor din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine cerul va fi variabil, parțial înnorat.

Temperaturile minime vor ajunge la circa +5°C... +7°C, iar maximile se vor ridica la valori cuprinse între +18°C ... +20°C. În Sudul țării, maximile vor atinge valori și de +22°C.

Vântul va bate ușor, cu o viteză de circa 9 km/h din direcția Vestică. Umiditatea relativă a aerului va fi de circa 65%.