Cinci persoane au ajuns pe banca acuzaților pentru dezastrul ecologic de la Telenești. De ce sunt învinuiți
Cinci persoane vor ajunge pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu și încălcarea cerințelor securității ecologice. Procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, administratorul unui agent economic, fiind o persoană investită prin lege cu obligațiuni de a respecta cerințele securității ecologice, a comis încălcarea cerințelor securității ecologice la construcţia, reconstrucția, punerea în exploatare, precum şi la exploatarea hidrocentralei, amplasată pe râul Răut, în raionul Telenești, fapt care a provocat în perioada anilor 2017-2022 moartea în masă a animalelor.
Administratorul a efectuat lucrări neautorizate de construcție și reconstrucție a hidrocentralei fără coordonare și permisiune cu proprietarul bunului imobil și autoritățile implicate. De asemenea, administratorul a oprit debitul de apă al râului Răut pentru o perioadă de 2-3 zile, cauzând moartea în masă a peștilor și perturbarea activității obiectivului acvatic. Procuratura a acuzat și persoanele publice care au acordat autorizații și permisiuni pentru activitatea ilegală a agentului economic.
Persoanele învinuite pledează nevinovate.
Conform Codului penal, sancțiunea prevăzută pentru comiterea infracțiunii de încălcare a cerințelor securității ecologice constituie amenda în mărime de la 650 la 950 unităţi convenţionale sau închisoarea de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz de serviciu în varianta agravantă incriminată constă în amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.