Statul va acorda tinerilor specialiști, angajați în sistemul educațional, facilități pentru o perioadă de 5 ani, și nu de 3, cum a fost până în prezent. Despre aceasta anunță Ministerul Educației și Cercetării, într-un comunicat de presă.

În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat modificarea Codului educației, care vine cu măsuri de îmbunătățire a sistemului educațional la toate nivelele.

De asemenea, au fost introduse obligații noi pentru părinți sau alți reprezentanți legali ai elevilor, în scopul contracarării acțiunilor violente și de intimidare în instituțiile de învățământ, în special a celor îndreptate împotriva cadrelor didactice”, se mai menționează în comunicat.

Astfel, precum se precizează în comunicatul instituției, la nivelul învățământului general, va fi sporită calitatea serviciilor de asistență psihopedagogică, prin includerea acestora la categoria subdiviziuni structurale ale Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică. De asemenea, a fost stabilită o formulă echitabilă a procedurilor de autorizare și acreditare a instituțiilor de învățământ, indiferent de forma de proprietate.

 La nivelul învățământului profesional tehnic, modificările vizează transferul funcției de pedagog social în categoria funcțiilor didactice, dar și introducerea funcției de cadru didactic de sprijin. La fel, se optează pentru excluderea bacalaureatului profesional, fiind obligatoriu doar examenul de calificare.

Pentru nivelul învățământului superior, vor fi introduse prevederi care vor crea premise de atragere în aulele studențești a practicienilor din domeniile militar, al artei, sportului și al tehnologiilor informaționale. În premieră, în cadrul instituțiilor de învățământ superior, va fi introdusă posibilitatea de realizare a învățământului dual.

Totodată, pentru a susține învățarea pe tot parcursul vieții, Guvernul va finanța din bugetul de stat activitățile de formare a adulților în domenii de importanță social-economică majoră.

„Descrierea calificărilor va fi adaptată la Cadrul european, ceea ce va facilita procesele de internaționalizare a educației și de recunoaștere a calificărilor pe plan internațional”, precizează reprezentanții MEC.