Copiii, vulnerabili la gripă și infecții respiratorii. Noi cazuri de îmbolnăvire, înregistrate pe parcursul săptămânii trecute
Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), în perioada 24-30 aprilie, în Republica Moldova au fost înregistrate 4556 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), inclusiv în municipiul Chișinău – 1.921 de cazuri.
Din numărul total de bolnavi cu IACRS, 63% sunt copii până la 14 ani.
De asemenea, fost înregistrate 3 de cazuri de gripă sezonieră, câte unul în raioanele Cahul, Fălești și Ungheni. Cazuri de deces de gripă nu au fost înregistrate în această perioadă.
Precum mai precizează inspectorii ANSP, de la începutul perioadei de monitorizare — 03 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.978 cazuri de gripă, 275 224 cazuri de IACRS și 11778 cazuri de infecții respiratorii acute severe.
Totodată, potrivit datelor colectate de ANSP, pe parcursul săptămânii trecute, morbiditatea prin IACRS a înregistrat o creștere de 1,4% în comparație cu săptămâna precedentă a acesteia și a constituit 174,96 cazuri la 100 mii populație.
Cetățenii sunt îndemnați să se adreseze la medicul de familie, la apariția primelor simptome specifice infecțiilor respiratorii, precum febră, tuse, strănut, dureri de cap, stare de slăbiciune.