O tânără de 19 de ani a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, nașterea fiind asistată la domiciliu de către medicii de pe ambulanță. Ulterior, atât mama, cât și micuțul, au fost transportați la maternitate.

Cazul a avut loc miercuri, 4 mai, la Fălești. La ora 07:48, a fost înregistrat apelul pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei gravide în 40 săptămâni, care avea deja contracții și prezenta simptome de debut al nașterii.

Echipa de asistență medicală urgentă s-a deplasat imediat la locul solicitării.

Potrivit medicilor, nașterea a survenit spontan, de aceea venirea pe lume a nou-născutului a fost asistată la domiciliu.

Femeia în vârsta de 19 de ani a adus pe lume un băiețel sănătos cu o greutate de 3.500 g. Datorită asistenței medicale urgente calificate acordate în timp oportun de membrii echipei SAMU Fălești, nașterea la domiciliu a decurs fără complicații”, precizează medicii.

Ulterior, lăuza și copilul au fost spitalizați în stare satisfăcătoare la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Clinic Bălți pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.