Dorin Recean: Provocările curente ne obligă să găsim un echilibru între protejarea spațiului media și asigurarea libertății de exprimare
Autoritățile vor identifica o soluție la solicitarea comunității media de a institui în cadrul Guvernului o autoritatea responsabilă de elaborarea, consultarea și realizarea politicilor publice în domeniul mass-media. Asigurările au fost date de către prim-ministrul Dorin Recean, care a participat la deschiderea Forumului de Politici Media, desfășurat la Chișinău. Recean a subliniat provocările prin care trece R.Moldova și a menționat necesitatea identificării unui echilibru între protejarea spațiului media și asigurarea libertății de exprimare.
În discursul său, ținut la Forumului de Politici Media, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre provocările din ultimii ani și ajustarea legislației în sectorul audiovizual al R.Moldova. Premierul s-a referit la amenințările hibride în adresa R.Moldova, ca urmare a războiului, și la rolul major pe care-l are presa independentă în combaterea dezinformării și propagandei.
„Provocările curente, dar și faptul că, astăzi, oricine poate genera informații și știri ne obligă să găsim un echilibru între protejarea spațiului media și asigurarea libertății de exprimare pentru jurnaliști. Depunem eforturi pentru a revedea și a îmbunătăți legislația în domeniul audiovizualului. Mă bucur să văd că Republica Moldova a urcat în clasamentul libertății presei, dar mai avem de lucru în ceea ce privește transparența și accesul la informație. Știu bine că și anul trecut s-a formulat solicitarea fermă a comunității media de a desemna o autoritate din guvern responsabilă de elaborarea, consultarea și realizarea politicilor publice în domeniul mass-media. Vom identifica până în toamna acestui an o soluție eficientă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Forumului de Politici Media, ediția anului 2023, reunește reprezentanți ai corpului diplomatic, jurnaliști, experți media, membri ai mediului academic și ai organizațiilor internaționale pentru a analiza provocările și soluțiile care să sporească reziliența spațiului informațional al Republicii Moldova și pentru a efectua un schimb al bunelor practici în acest domeniu.
Evenimentul este organizat de Freedom House în R.Moldova și Mediacor, cu sprijinul financiar al USAID Moldova, Ambasadei Suediei la Chișinău, Ambasadei Marii Britanii în R.Moldova și Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate.