Refugiații din Ucraina pot studia limba română, datorită susținerii Uniunii Europene și a PNUD
Refugiații din Ucraina au posibilitatea să studieze limba română în cadrul unor cursuri organizate cu sprijinul inițiativei Uniunii Europene „Primarii pentru Creștere Economică”, implementată de PNUD. Instruirile se desfășoară la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și la Universitatea de Stat din Comrat.
Potrivit unui comunicat, programul de instruire are durata de trei luni, iar lecțiile se desfășoară de trei ori pe săptămână. Cursurile sunt adaptate la necesitățile și cunoștințele participanților, iar predarea este interactivă, cu utilizarea suporturilor audio și video. Până la 20% dintre participanți sunt cetățeni ai Republicii Moldova, angajați în instituții publice.
La Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți cursurile se desfășoară cu prezență fizică și online și sunt frecventate în mare parte de refugiați din Ucraina, care studiază româna de la zero.
„Printre audienți se numără și câteva studente ucrainene care s-au transferat la universitatea din Bălți, dar și o femeie trecută de 70 de ani. Toți cei care vin la cursuri o fac pentru a putea socializa, pentru a se încadra în comunitate, dar și pentru a se angaja mai ușor în câmpul muncii”, susține Violina Dănilă, asistent universitar, care predă cursurile de limbă română.
La Comrat instruirile au loc online, la cursuri participând refugiați stabiliți în diferite regiuni ale R. Moldova. Orele de română sunt predate de profesorii de la catedra de specialitate din cadrul Universității de Stat din Comrat.
„Majoritatea celor care participă la acest program de instruire sunt persoane care au un loc de muncă în Republica Moldova, care vor să învețe româna pentru a putea contacta cu oamenii din localitățile în care s-au stabilit, dar și pentru a putea interacționa cu colegii de la serviciu”, susține Natalia Topal, director interimar la Centrul de Formare Continuă din Comrat.
În curând instituția va lansa și al doilea grup de audienți ai cursului de română, alți 17 bărbați și femei urmând să beneficieze de această oportunitate.
Până la finele anului, de cursuri de limbă română oferite de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și la Universitatea de Stat din Comrat vor beneficia în jur de 80 de refugiați din Ucraina.
„Această inițiativă are scopul să contribuie la integrarea socială și economică a oamenilor care au fost nevoiți să se stabilească în țara noastră ca urmare a războiului din Ucraina. Le oferim șansa să cunoască româna și, drept urmare, să se poată angaja mai ușor în câmpul muncii”, susține Valentin Croitoru, coordonator de proiect la PNUD Moldova.
Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică”, etapa a doua (2021-2024), urmărește creșterea economică incluzivă și crearea de locuri de muncă prin sprijinirea autorităților locale din țările Parteneriatului Estic.
În cadrul inițiativei, pe parcursul anului curent, cinci localități din Republica Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina vor beneficia de sprijinul UE pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor publice.
De granturi în valoare totală de 355.000 de euro vor beneficia cinci localități: Cărpineni, Volintiri, Copceac, Cimișlia și Drochia. Acestea vor utiliza mijloacele alocate de UE pentru îmbunătățirea infrastructurii locale și integrarea socio-economică a refugiaților din Ucraina stabiliți în aceste localități.