Un nou lot de echipamente medicale, donat Institutului Oncologic
Donație pentru Institutul Oncologic. Instituția a recepționat un nou lot de echipamente medicale și medicamente pentru pacienții cu maladii oncologice, copii și adulți, din partea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).
Evenimentul de donație a avut loc vineri, 5 mai, cu participarea secretarului de stat al Ministerului Sănățății, Ion Prisăcaru, șefului Misiunii OIM în Republica Moldova, Lars Johan Lönnback, șefului adjunct al Misiunii Ambasadei SUA la Chișinău, Laura Hruby, și a lucrătorilor medicali.
Instituția medicală a primit mai multe bunuri. Printre acestea: monitoare de transmisie neuromusculară, aparate de ultrasonografie, pompe pentru administrarea substanțelor chimioterapice, aparate de încălzire pentru pacienți, camere implantabile pentru chimioterapie cu accesorii, alte consumabile medicale, dar și medicamente necesare pentru tratamentul persoanelor cu maladii oncologice.
Donația, în valoare totală de 150 de mii de dolari, a fost făcută în cadrul proiectului „Asistența umanitară pentru Ucraina și țările vecine”, finanțat de Guvernul SUA.
Menționăm că, acesta este al treilea lot de medicamente și echipamente donat Institutului Oncologic, de OIM, în scopul asigurării accesului la asistență medicală, inclusiv persoanelor refugiate din Ucraina.