Investiții de peste 46 milioane de euro la Cahul: vor fi îmbunătățite serviciile de apă și de canalizare
Locuitorii municipiului Cahul și ai localităților Roșu, Crihana Veche și Cotihana vor beneficia de servicii calitative de aprovizionare cu apă și de canalizare. Aceasta va fi posibil datorită unui proiect finanțat de Guvernul Germaniei și Uniunea Europeană, în cadrul inițiativei Echipa Europa, implementat de către Primăria municipiului Cahul și Agenția Dezvoltare Regională Sud cu sprijinul Băncii Germane de Dezvoltare KfW, transmite MOLDPRES.
Lucrările de construcție au fost deja lansate și au o valoare totală de peste 46 de milioane euro, bani oferiți sub formă de grant. Proiectul are drept scop construcția unei noi stații de epurare a apelor uzate din municipiul Cahul, modernizarea și extinderea rețelelor de aprovizionare cu apă și de canalizare din municipiu și satul Crihana Veche, și conectarea a circa 5 000 de gospodării. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi procurate și montate circa 8.000 de contoare moderne cu citire la distanță, dar și echipamentul specializat pentru întreținerea sistemului modernizat de aprovizionare cu apă și canalizare.
La lansarea lucrărilor de construcție a fost prezent și ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. „Eforturile noastre comune vor îmbunătăți accesul locuitorilor la serviciile de aprovizionare cu apă și de canalizare și vor proteja mediul înconjurător prin reducerea poluării apei și protejarea rezervelor de apă subterană din regiune”, a declarat Jānis Mažeiks.
„Proiectul vizează construirea unei stații de epurare modernă, echipată cu cele mai bune tehnologii disponibile pentru a asigura o epurare eficientă și sigură a apelor uzate. Aceasta va deveni o stație de nivel regional pentru că va avea o capacitate de tratare a unei cantități semnificative de ape uzate”, a menționat primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș.
Bugetul total al proiectului este de 46,5 de milioane de euro – sprijin oferit în formă de grant de către Guvernul Germaniei (33,5 de milioane de euro) și Uniunea Europeană (13,9 milioane de euro), în cadrul inițiativei Echipa Europa, fiind implementat de către Primăria Cahul și Agenția Dezvoltare Regională Sud cu sprijinul Băncii Germane de Dezvoltare KfW.