FOTO // Accident rutier în raionul Călărași. Șase persoane au ajuns la spital
Șase persoane au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un grav accident rutier, produs pe un drum din raionul Călărași.
Potrivit ofițerului superior de presă al Inspectoratului de Poliție Călărași, Cristina Vicol, în accident au fost implicate două mijloace de transport, unul dintre care, în timpul deplasării a ieșit pe banda de circulație din sens opus. Șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului, moment în care a lovit frontal o mașină care se deplasa regulamentar.
„Pe traseul M5 s-a produs un accident rutier cu implicarea a două autoturisme. La fața locului polițiștii au stabilit că un automobil de model Dacia Logan a ieșit pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un automobil Toyota ce se deplasa regulamentar”, comunică ofițerul de presă al IP Călărași.
În urma impactului, șoferița de 49 de ani, care se afla la volanul automobilului Toyota, precum și pasagerii - un minor de 12 ani și două femei de 25 și, respectiv, 66 ani, dar și șoferul celuilalt autoturism și un pasager au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului a intervenit ambulanța, toate cele șase persoane fiind transportate la spital.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.