Ministrul Energiei, la ”Dialog Deschis”: Iarna următoare va fi mult mai ușoară pentru consumatori
Următorul sezon rece va fi mult mai ușor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii ”Dialog Deschis”. Potrivit lui, autoritățile au mai multă experiență în aprovizionarea cu gaze naturale, iar prețurile de pe piețele internaționale continuă să scadă.
”Iarna următoare va fi una mai ușoară pentru consumatori pentru că prețurile la ziua de azi deja nu sunt atât de influențate și nici măcar la jumătatea nivelului de anul trecut în perioada caldă. Acel nivel de panică stârnit de faptul că ce se va întâmpla dacă Gazprom nu va livra. Acest efect de panică, în mare parte, s-a consumat și s-a văzut foarte clar inclusiv după ce au explodat gazoductele Nord Stream 1 și 2. A fost și efectul unei ierni blânzi, dar, în rezultat, Europa a învățat că poate trăi și fără gazul rusesc, iar acest lucru a scăzut panica, fapt care a dus la calmarea prețurilor. Astăzi avem prețuri mai bune, dar și surse de la care putem achiziționa” a declarat ministrul Energiei.
Potrivit lui, autoritățile au experiența pe care nu au avut-o anul trecut, iar acest lucru îi ajută să achiziționeze volumele necesare de gaze naturale la prețuri mai avantajoase.
”Avem experiența pe care nu am avut-o anul trecut, experiența de lucru cu bursele internaționale, experiența de a aduce gaz pe toată ruta din Grecia până în R. Moldova, experiența de a stoca acest gaz în Ucraina și România. Respectiv, eu sunt cu mult mai liniștit în privința securității alimentării cu gaze, au scăzut prețurile, iar mecanismele de compensare și susținere a cetățenilor vulnerabili se îmbunătățesc pe parcurs. De aceea, eu prognozez că iarna următoare va fi una mult mai simplă pentru consumatorii și businessul din R. Moldova” a notat Parlicov.
Ministrul Energiei a mai argumentat că, anul trecut, tarifele ridicate la gaz au fost, parțial, cauzat și de faptul că nu au fost ajustate la timp în trecut.
”Adică s-au acumulat niște devieri tarifare care, dincolo de faptul că prețurile au săltat, încă au mai pus presiune suplimentară pe tarif datorită faptului că au inclus încă un element de recuperare a acelor devieri care s-au acumulat anterior. Asta a înmulțit efectul crizei” a conchis Parlicov.
Anterior, premierul Dorin Recean a dat asigurări că tarifele la gazele naturale vor scădea în curând.