R. Moldova a depus rapoarte la Ministerul britanic de Externe care ar fi mărturie despre implicarea liderului partidului de opoziție PACE în scandaluri de corupție, transmite Adevarul.

Guvernul R. Moldova a cerut autorităților britanice extrădarea liderului partidului PACE (Partidului Acasă Construim Europa), Gheorghe Cavcaliuc, care locuiește la Londra, a scris joi ziarul The Times, citând documente care au intrat în posesia sa. Potrivit acestuia, autoritățile de la Chișinău au transmis la Ministerul de Externe britanic rapoarte care ar fi mărturie despre implicarea lui Cavcaliuc în scandaluri de corupție. Aceste materiale au fost întocmite de avocați și activiști din R. Moldova și Marea Britanie, care cer înghețarea conturilor politicianului în băncile britanice.

Cavcaliuc, care a fost șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției din R. Moldova, a numit aceste acuzații „absolut false”. Ministerul de Externe a refuzat să comenteze rapoartele despre cererea Chișinăului de extrădare către acesta a opoziției moldovenești.

Menționăm că Cavcaliuc este vizat într-un dosar de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”. Mai exact, acesta ar fi responsabil de incidentul din 6 aprilie 2021, când mai mulți membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.

La fel, Cavcaliuc este acuzat de falsificarea dosarelor în privința cetățenilor Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi. Dosarele vizate țin de înscenarea unui viol și înscenarea transportării ilegale a cartușelor „Kalașnicov” în Ucraina – cauze penale fabricate în anul 2018 de către Inspectoratul General al Poliției.

În ianuarie 2023, Procuratura a anunțat despre terminarea urmăririi penale în privința lui Gheorghe Cavcaliuc și transmiterea dosarului privind falsificarea probelor în privința lui Verbițchi și Petic în judecată.