Declarațiile de astăzi ale șefului CNA, Iulian Rusu, precum că relațiile dintre instituția pe care o conduce cu PA și PG ar fi neclare, sunt manipulatorii și incorecte. Reacția vine din partea procurorului general interimar, Ion Munteanu, citat de Realitatea.MD.

Procuratura Generală consideră aceste declarații ca fiind manipulatorii și incorecte. În opinia mea reprezintă o frustrare a acestei instituții, care încearcă din răsputeri să-și motiveze existența, or toate investigațiile de amploare care au fost finalizate în ultimul an apartin exclusiv Procuraturii Anticorupție, Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale sau Procuraturii Generale. Mai mult, în opinia mea, este inadmisibil și contrar legii că directorul CNA și-a permis să se implice direct în activitatea organului de urmărire penală. Aceste fapte urmează să fie calificate și apreciate din punct de vedere legal” a notat Munteanu.

Anterior, șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, s-a plâns că Procuratura Anticorupție și Procuratura Generală au o colaborare defectuoasă cu CNA. În timpul prezentării în plenul Parlamentului a raportului de activitate pentru anul 2022, acesta a declarat că relațiile cu PA și PG sunt ”neclare”.

Deschide și: Șeful CNA, nemulțumit de relațiile cu PA și PG: Sunt neclare în ultima vreme. Cauza Hotelului Național e o rușine pentru sectorul justiției