Soarta Partidului „ȘOR” // Curtea Constituțională a respins audierea lui Ilan Șor în ședință
Magistrații Curții Constituționale au respins cererea privind audierea controversatului politician Ilan Șor în cadrul ședinței, unde este verificată constituționalitatea/neconstituționalitatea Partidului „ȘOR”. Liderul formațiunii intenționa să intervină live cu un apel video, prin intermediul mijloacelor tehnologice, ca să discute cu magistrații Înaltei Curți.
De asemenea, judecătorii Curții Constituționale au respins și demersurile reprezentanților „ȘOR” privind audierea unor persoane publice, precum și au respins expertiza psihologică și sociologică solicitată de avocatul lui Șor, Aureliu Colenco.
De cealaltă parte, judecătorii au acceptat anexarea unor materiale video, unde apare Ilan Șor cu niște declarații controversate. De asemenea, au fost acceptate și unele comunicate publicate pe paginile web ale partidului.