Colaborare moldo-română în domeniul asistenței medicale. Reprezentanții CNAMUP mizează pe sprijinul partenerilor români
Foto: facebook.com
România și R. Moldova vor implementării de proiecte comune în domeniul asistenței medicale. Despre aceasta anunță IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), după ce conducerea instituției a avut o întrevedere cu echipa Asociației de Dezvoltarea Intercomunitară EURONEST cu sediul în mun. Iași (România) condusă de doamna Alina POPA, director executiv.
„În cadrul ședinței au fost discutate acțiunile comune care vor fi efectuate în vederea implementării de proiecte comune, în parteneriat, în special în cadrul Programului INTERREG NEXT România-Moldova 2021-2027, dar și în cadrul altor programe cu finanțare europeană sau națională. La fel, în cadrul întâlnirii au fost apreciate axele prioritare de colaborare și proiectele care urmează a fi desfășurate, fiind identificat drept scop prioritar la prima etapă dezvoltarea Centrului de instruire în domeniul medicinii de urgență și calamităților precum și partea de formare profesională a personalului încadrat în activitatea Serviciului de AMU la etapa de prespital”, se precizează în nota informativă a CNAMUP.
Totodată, reprezentanții IMSP CNAMUP au subliniat faptul că Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească mizează în continuare pe sprijinul partenerilor români ceia ce va permite modernizarea unei din cele mai importante subdiviziuni din cadrul IMSP CNAMUP - Centrul de Instruire în domeniul medicinii de urgență și calamităților.