Educației financiară este promovată în rândul tinerilor din R. Moldova printr-un joc antreprenorial pentru fermieri desfășurat la Centrul de Excelență în Transporturi din Chișinău. Jocul de afaceri face parte dintr-un proiect implementat datorită cooperării pentru dezvoltare între Moldova și Germania care durează deja 30 de ani, transmite IPN.

Aurelia Nacu, coordonatoarea instruiri la organizația German Sparkassenstiftung Moldova, a menționat că atât jocul de afaceri Agribusiness, cât și jocul de Economii au fost implementate în cadrul proiectului „Acces la finanțare pentru dezvoltarea durabilă și adaptabilă la climă a zonelor rurale din Republica  Moldova”. „Jocurile de afaceri reprezintă o metodă inovativă care a fost elaborată de către organizația German Sparkassenstiftung cu suportul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Începând cu luna august 2022 și până în luna mai anul curent, în țară per total au fost implementate 40 de astfel de jocuri, atât de Economii, cât și de Agribusiness, cu un număr total de aproximativ 1000 de participanți”, a spus reprezentanta organizației.

Boris Rusu, directorul Centrului de Excelență în Transporturi, a afirmat că, odată cu implementarea jocurilor în instituția de învățământ anul trecut, cooperarea între Ambasada germană și Centrul de Excelență în Transporturi a devenit mai durabilă. „La început nu prea înțelegeam  tangența între transport auto și agricultură, după care am înțeles că transportul auto este prezent în orice ramură a gospodăriei naționale. Și atunci ne-am acceptat proiectul, am găsit profesorii care au început aceste jocuri și au fost binevenite. Elevii au prezentat un interes sporit referitor la acest proiect”, a menționat directorul instituției publice.

Aliona Moroi, profesoara de educație economică din cadrul instituției Centrul de Excelenţă în Transporturi, a explicat că scopul de bază aL acestei activități este educația financiară a tinerilor prin metode interactive. „Jocul Agribusiness este bazat pe trei runde și trei sesiuni de know-how (lecție la care se analizează o temă prin metode interactive) unde tinerii învață cum este corect să facă investiții în agricultură. Participanții la joc trebuie să ia în calcul costurile pentru materie primă, pentru investiții, pentru recoltarea producției. La fel, ei stabilesc bugetul, fac investiția atât în firmă, cât și în familie și multe alte lucruri interesante”, a spus Aliona Moroi. Profesoara a adăugat că jocul se desfășoară sâmbătă și duminică, de la ora 9 până la 16, deoarece anume în aceste zile pot fi integrați și elevii din alte instituții de învățământ din Moldova.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Margret Uebber, a declarat că Germania prin intermediul Ambasadei implementează deja de 15 ani proiecte de creștere a posibilităților economice a tinerilor din Moldova. „Peste 12 mii de elevi au beneficiat în cadrul acestui program, au devenit deja absolvenți sau mai  beneficiază. Lucrăm cu 44 de instituții de învățământ și cooperăm cu 280 de companii, pentru că aceasta este un model de învățământ dual care presupune atât partea teoretică, dar și practică în cadrul agenților economici. Avem o experiență foarte bună în cadrul acestor proiecte. 71% din absolvenții acestor proiecte își găsesc un job ulterior”, a afirmat ambasadoarea.

În luna aprilie a fost lansată o hartă electronică care se concentrează pe cooperarea oficială bilaterală pentru dezvoltare, precum și pe „microproiectele” Ambasadei Republicii Federale Germania la Chișinău. Aceasta oferă o imagine de ansamblu a ariei geografice a cooperării finanțate de stat între Moldova și Germania și câteva detalii tehnice pentru fiecare proiect.