Meteorologii ne îndeamnă să avem umbrelele la îndemână, în special cei care se află sau intenționează să meargă în centrul și sudul țării, acolo unde se așteaptă ploi.
 
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pentru ziua de marți, 23 mai, se prevăd condiții pentru instabilitate atmosferică.
 
În a doua parte a zilei, izolat în centrul și sudul țării, vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Totodată, vremea va fi caldă, iar vântul va sufla din nord slab la moderat.
 
Pe timp de noapte se așteaptă temperaturi care vor oscila între +10..+15 grade Celsius. În timpul zilei, mercurul din termometre va urca până la 27 de grade Celsius.