VIDEO // Droguri în valoare de 1,5 mln de lei, ridicate de la un tânăr de 18 ani. Suspectul, plasat în arest preventiv
Foto:
A închiriat un apartament în Capitală, pentru a-și pune pe roate o „afacere” suspectă. Totodată, pentru a-și camufla activitatea ilegală, activa și la o spălătorie auto, în timpul zilei. Totuși, planul „afaceristului” de 18 ani a fost deconspirat de oamenii legii, care au ridicat drogurile pe care le deținea acesta, în valoare de un milion și jumătate de lei.
Polițiști și procurorii au efectuat percheziții în locuința pe care o închiria cu 450 de euro lunar un tânăr de 18 ani, fiind ridicată cocaină, heroină, pastile psiho-stimulatoare de tip amfetamină șu alte substanțe cu efect halucinogen.
Precum precizează oamenii legii, după examinarea telefoanelor acestuia, oamenii legii au ridicat drogurile pregătite pentru clienți în ascunzișuri, în patru locații din Chișinău.
De asemenea, de la suspect au fost ridicați și peste 10 mii de lei, care ar proveni din vânzarea de droguri. Prin urmare, tânărul a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Investigațiile continuă în privința altor membri ai grupului criminal organizat, dirijat de un cetățean al Moldovei stabilit cu traiul Uniunea Europeană.