Turcia rămâne în topul destinațiilor preferate de moldoveni pentru odihna de vară
Turcia rămâne în topul destinațiilor preferate de moldoveni pentru odihna de vară în acest an. Alegerea este motivată preponderent de prețuri accesibile și servicii la nivel înalt. Turiștii care au un buget mai mic aleg să-și petreacă vacanța la mare în Bulgaria. Sunt și cei care optează pentru odihnă activă și achiziționează tururi cu excursii, transmite IPN.
Solicitat de IPN, directorul agenției de turism Paradis Tur, Viorica Zavatin, a afirmat că turiștii deja încep să se plictisească de odihna pasivă și, în comparație cu anii precedenți, crește cererea pentru tururi cu excursii. „Noi avem programe excursioniste în Italia, în Georgia, Cehia. Cererea pe piață începe să crească, dar încă prevalează odihna pasivăˮ. Viorica Zavatin a menționat ca în acest an turiștii, ca de obicei, aleg să-și petreacă vacanța în Turcia, Insula Creta din Grecia, Bulgaria. Destinații noi sunt Albania, Cipru, Spania, unde sunt zboruri directe. Începând cu luna septembrie, cererea crește și pentru Egipt și Dubai.
„În Turcia s-au străduit să investească în amenajarea teritoriului hotelurilor care au infrastructura necesară pentru o familie. Au distracții pentru copii, parcuri acvatice, mini-cluburi. În fiecare zi și noaptea se organizează diferite show-uri, discoteciˮ, a menționat directorul agenției de turism. Bulgaria are aceleași beneficii, doar că pot fi găsite oferte mai ieftine. În plus, transportul influențează asupra prețului, pentru că în Bulgaria se merge cu autobuzul, iar în Turcia cu avionul. „Pentru 7 nopți într-un hotel cu cinci stele din Turcia două persoane vor scoate din buzunar 900 de euro care includ zbor, cazare, mâncare, asigurare, transfer de la aeroport la hotel. Pentru Bulgaria ar veni 500-600 de euro în hotel de cinci stele pentru două persoaneˮ, a spus Viorica Zavatin.
Primul factor de care țin cont moldovenii atunci când decid unde să-și petreacă vacanța este prețul. Al doilea factor sunt serviciile. Alina Căuș, directorul agenției de turism Top Tur, a afirmat că turiștii din Moldova dau preferința sistemului all inclusive (un pachet turistic al cărui preţ include costul biletelor de avion/autobuz, cazarea la hotel și mesele servite) care este cel mai bune dezvoltat în Turcia și în Bulgaria. Cele mai accesibile destinații sunt Bulgaria și Albania. Pentru luna mai sau începutul lunii iunie prețurile încep de la 200 de euro per persoană. Cele mai scumpe sunt țările exotice la care prețul poate ajunge la 4000 de euro și în sus.
Țările exotice nu sunt foarte căutate de moldoveni, deoarece biletele la avion sunt scumpe și este nevoie și de viză. Dar fi și oferte bune, când până la zbor mai rămân două-trei zile. „Cineva vrea preferă meniul all inclusive (micul dejun, prânzul și cina) sau micul dejun – prânzul, altcineva are nevoie de prețul mai mic. Turiștii mereu pot găsi diferite distracții la odihnă, indiferent dacă este vorba despre odihna pasivă sau activăˮ, a precizat angajatul unei alte agenții de turism.