La data de 25 mai, în incinta Palatul Republicii Moldova a avut loc o ceremonie solemnă prilejuită celei de-a 100-a aniversare a Liderului Întregii Națiuni al poporului azer, Heydar Aliyev, precum și 28 mai - Ziua Independenței. La eveniment au participat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, miniștri, deputați, personalități publice și politice, șefi ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, reprezentanți al domeniului științei și culturii, precum și directori ai mass-media locale.

La începutul evenimentului au fost intonate imnurile naționale ale Republicii Azerbaidjan și Republicii Moldova.

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Gudsi Osmanov, a ținut apoi un discurs de bun venit. Dânsul a povestit despre istoria Republicii Democrate Azerbaidjan, care a fost creată în 1918 dar și, despre realizările acestei republici, care au devenit baza pentru restabilirea independenței după 70 de ani. Ambasadorul a menționat că în primii ani de independență Azerbaidjanul a trecut prin multe dificultăți și doar odată cu revenirea la putere în 1993 a lui Heydar Aliyev la apelul poporului, țara a fost salvată de pericolul dispariției. Diplomatul a remarcat că munca enormă a lui Heydar Aliyev, eforturile excepționale și strategia vizionară reprezintă baza progresului pe toate planurile și a dezvoltării economice a țării. În același timp, ambasadorul a subliniat că, în urma politicii interne și externe de succes a președintelui Ilham Aliyev, Azerbaidjanul este astăzi o țară lider în regiune și unul dintre partenerii importanți în asigurarea securității energetice în Europa. Dânsul a remarcat că, după restabilirea integrității teritoriale a țării ca urmare a Războiului Patriotic de 44 de zile sub conducerea președintelui și comandantului suprem Ilham Aliyev, în teritoriile eliberate se desfășoară lucrări de construcție și reconstrucție pe scară largă. Diplomatul s-a referit în continuare la relațiile moldo-azere, menționând că relațiile de cooperare și parteneriat dintre Azerbaidjan și Moldova se dezvoltă cu succes la cel mai înalt nivel în toate domeniile.

Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa, Maia Sandu, a luat cuvântul în cadrul evenimentului și a felicitat toți azerii cu ocazia Zilei Independenței și a celei de-a 100-a aniversări a marelui conducător Heydar Aliyev. Președinta Sandu a menționat că în acești ani azerii și-au demonstrat voința, determinarea și hotărârea de a construi o societate liberă, prosperă și deschisă.  Referindu-se la relațiile strânse și cooperarea eficientă dintre Republica Moldova și Republica Azerbaidjan în diverse domenii, a menționat că aceste legături se bazează pe valori comune, pace și stabilitate. De asemenea, șeful statului a menționat că parteneriatul cu Azerbaidjan este foarte important în contextul aspirațiilor Moldovei de a obține independența energetică. "Dorim să continuăm proiectele comune și sperăm la sprijinul și cooperarea cu Azerbaidjan", a concluzionat președintele.

În continuare, oaspeților le-a fost prezentat un program de concert cu lucrări cunoscute ale compozitorilor din Azerbaidjan, interpretate de Artistul Poporului al Republicii Moldova, Constantin Moscovici și Orchestra Simfonică Națională.

De asemenea, a fost organizată o expoziție de fotografie, dedicată celei de-a 100-a aniversări a marelui lider Heydar Aliyev și Zilei Independenței.

La finalul serii, pentru oaspeți a fost organizat un fourchette cu bucate naționale din bucătăria azeră.