Aflându-se la volanul unui camion, a doborât la pământ un angajat vamal, după care l-a traversat cu roata autovehiculului, cauzându-i traumatisme grave. Făptașul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale a unei persoane și a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Acuzatul își va ispăși pedeapsa în penitenciar de tip închis.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti (art.151 alin.(2), lit.c) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani, cu executare în penitenciar de tip închis”, precizează Procuratura.

Totodată, instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de 600 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune, a sumei de 95.611 lei - cu titlu de prejudiciu material, și 6 mii de lei - cu titlu de cheltuieli judiciare.

Potrivit materialelor cauzei, totul s-a întâmplat la 23 iulie 2021. Conducând un autocamion, în timp ce intenționa să părăsească teritoriul Terminalului Vamal din mun. Chișinău, șoferul a fost somat de către un angajat al terminalului să prezinte tichetul  care i-ar permite acest fapt. Bărbatul, însă, a a ignorat solicitarea, a accelerat și a părăsit teritoriul terminalului. La scurt timp, a stopat autocamionul, a ieșit și a avut un schimb de replici cu angajatul vamal, după care a urcat la volanul autocamionului cu intenția de a-și continua calea.

În acel moment, victima s-a poziționat în fața camionului, îngrădindu-i calea, în așa mod ca să fie văzut de șofer. Precum afirmă procurorii, șoferul a accelerat și l-a tamponat pe angajatul enunțat, doborându-l la pământ și traversându-l cu roata  autocamionului.

Conform raportului de  expertiză judiciară, victima a suferit fracturi ale coastei și alte fracturi, care se califică ca o vătămare corporală gravă.

În fața instanței, inculpatul a pledat nevinovat.